Distribuie pagina pe Facebook
Starea vremii in Braşov
Banner

Floral Studio Brasov

medicamenteLa farmacia de pe strada Neptun au fost găsite pungi întregi cu medicamente expirate, fiind vorba de peste 10 kilograme de pastile şi fiole. Culmea este că respectivele produse erau expirate, multe dinter ele, din 2008 şi 2009!

Şeful CJPC Braşov, Ionuţ Spătaru, a declarat că, în momentul comercializării, se modifica data de valabilitate a produsului. Întreaga afacere a fost minuţios premeditată, în contextul în care faptul că medicamentele erau expirate a fost eliminat şi din înregistrările computerului unde se ţin evidenţele.

Tupeul administratorului farmaciei a fost incredibil. El a declarat celor prezenţi că nu este vinovat, că este obiectul uneui răzbunări şi că, atenţie!, medicamente expirate se găsesc pe rafturile tuturor farmaciilor din ţară... Ancheta inspectorilor de la Protecţia Consumatorilor va fi finalizată în cursul zilei de astăzi, iar în cazul în care se va stabili vinovăţia administratorului farmaciei, acesta riscă să plătească o amendă cuprinsă înter 2.000 şi 20.000 de lei.

sursa: adevarul.ro

 




Din aceeasi categorie:


Scrie comentariu


Dan Negru demn de Cartea Recordurilor
Vedeta Antenei 1 va fi prezentatorul a cinci emisiuni în două ţări şi...
Cafeaua si cafeina. Efectele asupra sanatatii
Ce este cafeina? Cafeina este un drog consumat în mod frecvent. Se gaseste în...

Anunturi imobiliare noi :


vulcanizare
nuntidecor

Cursuri de fotografie Brasov

Preturi inchirieri schiuri si snowboard in Poiana Brasov
Centru COMIDOR TRUST din Poiana Brasov pune la dispozitia...
Studentii brasoveni au parte de cultura, gratuit
Începând de astăzi, studenţii braşoveni vor avea parte de spectacole ...

buchete

Promotii

Comentarii recente

Increase your website traffic with Attracta.com EnterClick Certificat Web
JoomlaWatch Stats 1.2.9 by Matej Koval