Bălăceală de 10 milioane de euro. La Deva s-a inaugurat un Aqualand în care primăria a investit o avere: o sală de distracţii în care 500 de oameni pot intra în acelaşi timp.
Complexul Aqualand Deva, un parc acvatic de distracţii şi recreere, format din mai multe bazine de înot dotate cu tobogane, saună, salină şi jacuzzi, s-a deschis miercuri pentru public, investiţia în valoare de 42 de milioane de lei fiind realizată din fonduri ale Primăriei Deva.
Complexul se află într-o incintă acoperită, climatizată, ridicată pe două nivele, astfel că poate funcţiona şi pe timpul iernii.
Apa din bazine este încălzită printr-un sistem în cogenerare care produce energie termică şi curent electric. La parterul complexului se află bazinele de înot iar la etaj, saunele, salina, o sală de forţă şi una de masaj. 'Deschiderea Aqualand reprezintă cea mai mare investiţie efectuată în municipiul Deva pe linia petrecerii timpului liber şi dezvoltării turismului. Alături de telecabină şi Cetatea Deva, Aqualand reprezintă un vârf al punctelor de atracţie pentru turiştii care vizitează municipiul Deva', a declarat, pentru AGERPRES, primarul municipiului Deva, Mircia Muntean.
Aqualand dispune de cinci bazine de înot, inclusiv unul pentru copii şi unul cu valuri, toate în suprafaţă de 600 de metri pătraţi. În complex vor mai funcţiona cinci saune, o salină, o cafenea şi un fast-food. Programul de funcţionare al Complexului Aqualand este între orele 9-21 iar tarifele de intrare au fost gândite în funcţie de facilităţile la care doresc să aibă acces turiştii. Costul unui bilet pentru adulţi va fi de 25 de lei, pentru trei ore, şi de 40 de lei pentru o zi întreagă, în acest cost fiind inclus şi accesul la toate facilităţile oferite de Aqualand.
Pentru copiii şi pensionarii din Deva, Primăria va subvenţiona o parte din costul biletului de intrare, astfel că elevii vor achita 5 lei pentru un bilet iar persoanele în vârstă, 8 lei, pentru trei ore în intervalul 9-17. Ca mărime, Complexul Aqualand este al doilea parc acvatic acoperit din România, după cel din Braşov. Construcţia complexului a început în anul 2006 iar lucrările au costat 42 de milioane de lei, în calcul fiind incluse toate dotările şi amenajările. Capacitatea parcului acvatic este de 500 de persoane pe zi. AGERPRES
| Din aceeasi categorie: |
|---|
|